Legendele sunt singurele care pot înfrumuseţa istoria unui popor.
România este tărâmul peisajelor de vis cu o istorie de excepție, care a reușit dintotdeauna să își lase amprenta pe locurile sale minunate, pline de mister. Castele și cascade învolburate, piscuri înalte și păduri înfiorătoare, toate acestea fascinează și atrag călătorii curioși veniți din toate colțurile lumii.

Mituri fantastice cu zmei, uriași, îndrăgostiți, diavoli, urși și comori nemaîntâlnite, toate dau o notă mistică acestor atracții turistice.

LUCRAREA INEDITĂ, ZIDITĂ PE LEGENDE

Unul dintre cele mai frumoase locuri din Carpații Orientali este Lacul Roșu, iar legendele țesute în jurul formării acestui lac sunt la fel de fascinante.

Considerat drept o atracție unică pe plaiurile românești, Lacul Roșu este singurul loc din România în care s-a „scufundat o pădure”, și a cărui apă a fost înroșită de sângele îndrăgostiților răpuși de Muntele „Ucigaș”. Fiind una dintre destinațiile cheie pentru cei care ajung în Județul Harghita, Lacul Roșu este cunoscut și datorită faptului că în imediata apropiere găsim un alt obiectiv turistic important, Cheile Bicazului.

Format în iulie 1837, prin prăbușirea unui versant în urma unui cutremur destul de puternic din anul respectiv, acesta mai poartă numele de „Lacul Ucigaș”, atât din cauza culorii sângerii, datorată aluviunilor roșiatice, cât și din cauza legendei care îl însoțește.

POVEȘTI NEMĂSURATE ÎN CUVINTE

Făcând un mic popas la cel mai mare baraj al României, localnicii vă pot povesti la o carafă de vin, legendele locului, care mai de care mai sângeroase, cea mai autentică fiind povestea fetei cu ochii de smarald.

Nu demult, trăia odată prin ținutul Giurgeului, o fată deosebit de frumoasă, Estera. Părul ei era ca pana corbului, ochii ei erau verzi, iar silueta îi era ca un tânăr molid înalt, legănat de vânt. Într-o dimineață însorită de iulie, Estera s-a dus la târgul din Gheorgheni. Acolo s-a întâlnit cu un flăcău înalt și chipeș care era atât de puternic încât omora dintr-o singură lovitură până și pe cel mai mare urs; și cânta voinicul acesta din fluier de nu avea pereche în tot ținutul, iar la meșteșuguri mai că nu-l întrecea nimeni.

Cei doi s-au îndrăgostit nebuneşte la prima vedere, pentru că dragostea vine pe neașteptate și pune stăpânire numai-decât pe inimile tinerilor. Tânărul voinic i-a cumpărat Esterei o basma albastră ca cerul și a rugat-o să-i fie mândruță. Însă cei doi n-au putut să se căsătorească pentru că voinicul a fost luat în armată. Frumoasa fată a promis să își aștepte logodnicul.

Seara, când mândrul soare se ascundea după munții înalți, Estera își lua cofa și se ducea la izvorul cel lin de la poalele brazilor și se gândea ore în șir la alesul inimii sale. Până și munții cei înalți se înmuiau auzind oftatul și cântecul ei de dor.

Într-o duminică, Estera a fost zărită de un haiduc, care a răpit-o pe mândra cea frumoasă și a fugit cu ea tocmai până la Suhardul Mic, între stâncile cu mii de fețe unde își avea el adăpostul. I-a promis Esterei aur, argint și multe alte bogății, numai să devină soția lui.

Fata însă l-a respins pe haiduc căci își aștepta credincioasă iubitul, din zori până-n seară. Îndărătnicia haiducului a făcut-o pe Estera să ceară ajutorul munților, rugămintea ei plină de deznădejde fiind auzită de stânci.

Într-o noapte de iulie, veni din senin o furtună nemaipomenită, cu ploaie grozavă, cu tunete nemaiauzite și fulgere nemaivăzute.

Într-un vuiet asurzitor, muntele s-a prăvălit și a îngropat fata, haiducul, dar și un păstor cu turma lui, care-și avea stâna prin preajmă.

 

In dimineata ultimei duminici a lui Cuptor, soarele strălucea peste stânci. Valea, unde cu o zi înainte curgea limpede Pârâul Vereșcheului, a fost închisă de alunecarea muntelui, dând naștere lacului numit Lacul Roșu.

Dacă te uiți în apa lacului, vezi strălucirea ochilor verzi și înlăcrimați ai Esterei.

Şi astăzi se mai văd cioturile brazilor care răsar din apă, iar turiștii le pot privi de aproape, făcând plimbări cu barca.

BRAZI FRÂNȚI ÎN APE SÂNGERII

O altă legendă ne spune că în zonă trăia o fată săracă, adoptată din milă de o bătrână şi un băiat foarte bogat, singur la părinţi. Cei doi, cum s-au văzut, s-au și plăcut, dar părinţii băiatului nu au fost de acord cu căsătoria. Nici rugăminţile şi nici lacrimile îndrăgostilor nu l-au putut îndupleca. Tinerii au decis să fugă în lume, iar părinţii băiatului au înnebunit de furie. Au blestemat-o pe fată fără să se gândească că şi fiul lor va deveni o victimă. În drumul lor peste munte, tinerii au fost prinşi de o furtună şi s-au adăpostit la poalele masivului. O stâncă uriaşă s-ar fi prăvălit la vale şi i-ar fi ucis pe loc. Se spune că sângele celor doi s-a scurs în lac şi de aceea acesta are culoarea roşie.

Poveștile sunt triste, asemeni multor altora din folclorul românesc, cu fete frumoase îndrăgostite, dar care sfârșesc tragic. Vârfurile brazilor din vechea pădure sunt mărturia celor întâmplate și poate în final, acesta este și farmecul românilor, să avem povești și legende nemaîntâlnite.