Breb – satul care nu uită de tradiții

satul Breb Tradiţii

Breb – satul care nu uită de tradiții

Județul Maramureș este una dintre cele mai importante destinații turistice ale României. Este locul în care tradiţiile româneşti sunt cel mai bine conservate, iar localnicii încă mai merg la în zilele de Duminică la biserică în straie populare. Un astfel de loc este și satul Breb. Așezat pe valea pârâului Breboaia şi la poalele versantului nordic al Munților Gutâi, acesta abundă în atracţii culturale, naturale şi artizanale.

Denumirea localității în documentele veacurilor XIV- XV era aceea de „Valea Brebului”. „Breb” este denumirea castorului european, rozător adaptat vieții acvatice, dispărut între timp de pe aceste plaiuri, dar a cărui memorie se păstrează prin toponimul satului. Mai multe documente din acea perioadă povestesc despre acest sat și familiile care l-au stăpânit.

La intrare, te va întâmpina celebra poartă maramureşeană. Caracteristice locului, porţile masive din lemn se regăsesc în fața oricărei căsuțe. Se spune că reprezintă familia. Cu cât ornamentele sunt mai multe şi mai mari, cu atât familia este mai înstărită.

Brebul din Maramureş s-a păstrat acelaşi în ciuda trecerii timpului: un sat tipic românesc, cu obiceiuri neschimbate, cu oameni harnici şi modești, fericiţi în simplitatea lor. Ca în oricare sat din acea zonă, meșterii populari întregesc aspectul tradițional. Întâlnim meșteri care lucrează lemnul dându-i diverse forme: pecetare, fuse, cruci si linguri, altii care-l transformă în draniță (șindrilă). Femeile cos cu pricepere straiele bărbatului, traiste sau panglică pentru clopurile moroșenești.

Breb a devenit cunoscut în toată lumea datorită scriitorului englez William Blacker, care a scris cartea „Along the Enchanted Way: A Romanian Story” (De-a lungul căii fermecate: O poveste românească), în care descrie satul, după ce a trăit aici ani la rândul. Au fost și alți vizitatori de seamă chiar și prinţul Charles al Marii Britanii, care, spun localnicii, e vecinul lor, căci Fundaţia Mihai Eminescu Trust, deținută de prinț, a restaurat în Breb trei case vechi de lemn.

Așadar, dacă îți dorești să retrăiești acele amintiri din vacanțele la țară, la bunici, acesta este locul în care autenticitatea este la ea acasă. Descoperă așa-zisul muzeu în aer liber, plin de istorii câte și mai câte.

Semnat,

Claudia Andreea Călin

Surse foto: www.wikipedia.ro, www.adevarul.ro

turistico

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *