Constanța

constanta Oraşe

Constanța

Constanța reprezintă una dintre destinațiile turistice despre care se aude nu doar în interiorul granițelor, ci și mult după acestea. Orașul este cel mai vechi de pe teritoriul României și al doilea ca importanță, fiind situat între Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari și  Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Constanta

 

Scurt istoric

Istoria orașului Constanța începe cu formarea coloniei grecești Tomis din anul 657 î. Hr. și aduce în prim-plan atât perioade de succes, cât și de declin. Astfel, câteva secole mai târziu, localitatea a fost cucerită de Imperiul Roman și a primit numele de Constantiana, după sora împăratului de la vremea aceea. Sub conducerea Imperiului Otoman, Constanța a cunoscut o perioadă de declin, ajungând să fie un simplu sat de pescari.

Sfârșitul secolului al XIX-lea a adus, însă, vremuri mai bune pentru acest oraș. După construirea căii ferate și a portului, precum și după dobândirea Dobrogei ca parte a Regatului României, Constanța s-a dezvoltat din ce în ce mai mult și a căpătat importanța pe care și-o păstrează și astăzi.

 

De ce merită vizitat

Deși Constanța a fost promovată ca și regiune balneară în timpul regalității, dezvoltarea portului și a întregii industrii navale a făcut ca plajele să se micșoreze. Totuși, acestea rămân pe lista obiectivelor din România pe care trebuie să le vizitezi, întrucât fiecare are câte ceva unic și frumos de arătat.

 

 

Ce este interesant la acest oraș este faptul că dispune de zeci de atracții turistice, cum ar fi: Cazinoul, Acvariul, Planetariul și Delfinariul de la Constanța, Moscheea Carol I a cărei turn oferă o perspectivă panoramică asupra orașului, Farul Genovez, Portul Turistic Tomis, Catedrala Ortodoxă Sf. Petru și Pavel, biserici de origine armenească, grecească sau romano-catolică și multe alte obiective care așteaptă să fie descoperite.

 

Știați că…

  • Acvariul de la Costanța este primul acvariu public din România? Acesta a fost construit pe faleza Cazinoului di Constanța, fiind inaugurat în anul 1958.

 

Cristei Iuliana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *