Cheile Bicazului

Drumuri, chei, defilee

Cheile Bicazului

Un plăcut infern, Cheile Bicazului, reprezintă traseul care îți va tăia respirația. Formațiunea naturală care a oferit turiștilor un loc minunat de traversat este unul dintre obiectivele turistice cele mai căutate pe timpul verii. Situată în Munți Hășmaș face legătura între Transilvania și Moldova. Zona Cheile Bicazului se întinde pe o lungime de 6 km de la Lacul Roșu până în localitatea Bicazul Ardelean.

Cheile Bicazului fac parte din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, fiind incluse în rezervația naturală Cheile Bicazului și Lacul Roșu (2.126,53 ha).

De ce merită să vizităm

Formate în urma eroziunilor stâncilor de către apele învolburate ale râului cu acelaș nume, Cheile Bicazului sunt un spectacol de curbe întortocheate asemenea unui drum șerpuit care la fiecare cotitură etalează o nouă perspectivă a sălbăticiei. Traseul se împarte în două sectoare: Cheile Mari cu o lungime de 4 kilometri şi săpate în calcar şi sectorul Cheile Mici, cu o lungime de 4 kilometri.

Pe parcursul traseului se întâlnesc atracții turistice precum: Peștera Neagră și Peștera Cascada, Rezervaţia Cheile Şugăului, situata la intrarea în localitatea Bicaz-Chei, Cheile Lapoşului cu Piatra Altarului, Peştera Munticelu, Peştera tunel sau Peştera glodului, Cheile Bicăjelului, Vârful Hăşmaşu Mare, Cheile Cupaşului, Avenul Licaş, staţiunea Lacu Roşu şi Piatra Singuratică. Iar pentru iubitorii de drumeții sunt puse la dispoziție 8 trasee turistice montane.

Întreg traseul este de un spectacol inedit, iar pe măsură ce se înaintează pereții îți oferă sentimentul de strâmtorare. Traseul se deschide cu sectorul numit Poarta Iadului, înaintând se ajunge în Pridvorul Iadului, ca mai apoi să ți se taie respirația în Gâtul Iadului. Aici razele nu mai au putere de pătrundere iar tot peisajul devine de nedescris.

Știați că…

  • Pereții verticali ale stâncilor au o înălțime de 200-300 de metri?
  • Sute de pârâuri mici țâșnesc din stânci, formând sute de cascade, ca mai apoi să ajungă în pârâul Bicazului?

     

Mindirigiu Andra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *