Cascada Cailor

Cascada cailor Cascade

Cascada Cailor

Cascada Cailor este situată în apropiere de stațiunea turistică Borsa, în partea de nord-est a Munților Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros numit ˝Podul Cailor˝, în mai multe trepte, rezultând cea mai mare cascadă din România. Se află la altitudinea de 1300 m, iar căderea de apă este de 90 metri. Cascada este accesibilă din mai multe direcții, dinspre Borșa-Complex cu telescaunul, pe jos sau dinspre zonele mai înalte ale Munților Rodnei.

Cascada Cailor- legenda

În cazul Cascadei Cailor există mai multe legende și nu toate sunt atât de frumoase pe cât ne-am dori. Una dintre aceste legende este cea mai cunoscută şi promovată şi se referă la păşunile bogate, care erau locul preferat al localnicilor pentru a ţine oile şi caii, în timpul verii.

Legenda spune că urşii din zonă obișnuiau să atace hergheliile de cai, iar aceştia, încolţiţi la marginea prăpastiei, au căzut în prăpastie. Potrivit legendei, cascada s-a format din lacrimile păstorilor care au plâns după animalele pierdute. Partea interesantă este că nu doar cascada a primit acest nume, ci întreaga zonă a primit denumiri legate de acest eveniment: Zănoaga Cailor, amplasată deasupra Cascadei Cailor, Muntele Cailor, Podul Cailor, care se referă la circul glaciar, iar Izvorul Cailor, referindu-se la valea pe care este formată cascada.

Sursa: 

  • Wikipedia.org
  • Destinatii.eu
turistico

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *